263×587 grota rece

Terenurile de sport din Trivale, inaugurate la Pitești. Copiii le-au luat cu asalt în prima zi

Lucrările de amenajare a celor trei terenuri de sport din Baza de Agrement Trivale, din Pitești au fost recepționate astăzi, 13 august 2026.

Investiția are ca scop îmbunătățirea condițiilor oferite celor care aleg această zonă pentru sport, mișcare și recreere.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

Cele trei terenuri au o suprafață totală de 1.721 de metri pătrați și beneficiază de suprafețe noi de joc pentru fotbal, tenis de câmp și baschet, precum și de împrejmuiri refăcute.

Valoarea investiției se ridică la 431.923 de lei, lucrările fiind realizate prin Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului, cu fonduri din bugetul local al municipiului Pitești.

În perioada următoare, în cadrul Bazei de Agrement Trivale este prevăzută și amenajarea unui loc de joacă pentru copii.

 

Mai multe detalii puteți (re) citi AICI.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 grota rece

La câteva ore după recepția lucrărilor, un reporter ePitești a fost la Baza de Agrement Trivale pentru a vedea cum sunt folosite noile terenuri chiar în prima lor zi de funcționare.

Imaginile surprinse în această seară au oferit un răspuns cât se poate de clar: copiii nu au așteptat prea mult să testeze noile suprafețe.

Pe terenul de tenis de câmp, cei mici și-au scos rachetele și au început jocul.

Noua suprafață a fost pusă imediat la încercare, iar schimburile de mingi au continuat pe parcursul serii.

Și terenul de baschet s-a animat rapid.

Mai mulți copii s-au strâns în grupuri, au început să joace și să arunce la coș, transformând terenul într-un spațiu plin de energie și voie bună.

930X122 MAIA
555*222 supernova

La fel s-a întâmplat și pe terenul de fotbal, unde s-au format echipe, iar partidele au început aproape imediat.

Practic, încă din prima zi, cele trei terenuri au devenit un punct de atracție pentru copii și un loc de întâlnire, joacă și mișcare în aer liber.

Pentru comunitatea din zonă, investiția înseamnă mai mult decât modernizarea unor terenuri sportive.

Înseamnă un spațiu în care copiii pot ieși la mișcare, se pot întâlni cu prietenii și pot practica sportul în condiții mai bune.

Terenurile de sport din Trivale, inaugurate la Pitești. Copiii le-au luat cu asalt în prima zi

930×122 LA COCOS
New Profesional Consult-555×222
New Profesional Consult 570×90
263×587-2 Grota Rece