Pitești. Parcarea „lift” din Trivale: Mașina ajunge la proprietar într-o clipă
Proiectul parcării modulare din cartierul Trivale, amplasată pe strada Frasinului, a intrat într-o etapă importantă: testarea sistemului culisant pentru cele 198 de locuri de parcare.
În curând, parcarea va fi recepționată.
Detalii, AICI: Pitești. Transformare spectaculoasă în Trivale: Parcarea cu 198 de locuri, aproape gata!

Potrivit reprezentanților administrației locale, timpul de așteptare pentru recuperarea unui autoturism este redus, ajungând la cel mult două minute și jumătate.
În paralel cu testele tehnice, în zonă continuă și lucrările de amenajare exterioară.

Cristian Gentea: „Totul pare în regulă”
Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a declarat că au început testele pentru primele două loturi de locuri de parcare și că verificările se desfășoară conform planului:
„Au început probele cu mașina pentru primele două loturi, suntem la lotul 2, se testează fiecare loc de parcare. Totul pare în regulă și este bine că durata cea mai lungă de așteptare atunci când ne preluăm mașina dimineața, să zic, este de două minute și 16 secunde, ceea ce nu cred că este deloc mult. Sunt pe fiecare traverse, sunt 36 de locuri de parcare, cele de sus sunt fixe, de la etajul 3 sunt fixe și practic putem jongla stânga-dreapta câte un loc. Așa că sunt convins că nu vor fi probleme și cetățenii vor fi mulțumiți. Totul merge foarte bine.”
Declarația primarului mai jos:
- Primarul Piteștiului, mesaj important despre Stadionul „Nicolae Dobrin”
- Firma Bugaru, făcută celebră de Recorder, din nou în centrul atenției! Primarul Piteștiului: „Toată lumea mă înjură pe mine! Feriți-vă”
- Pitești: Proprietari somați pentru clădiri și terenuri neîngrijite. Impozitul poate crește cu 500%
Amenajări în jurul parcării
Pe lângă structura modulară destinată parcării autoturismelor, proiectul include și amenajări complementare pentru comunitate.
În apropiere sunt realizate spații pentru parcarea bicicletelor, un loc de joacă pentru copii și parcări la sol.
Aceste lucrări au rolul de a transforma zona într-un spațiu funcțional și modern, adaptat nevoilor locuitorilor din cartier.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)





