Pasajele Magnolia și Griviței din Pitești, vizate de noi lucrări! Anunțul primarului Gentea
Scările rulante ale Pasajului Magnolia din Pitești au fost repuse în funcțiune joi, 29 octombrie, după efectuarea unor reparații capitale. Anunțul a fost făcut de primarul Cristian Gentea, care a precizat că următoarea etapă vizează reabilitarea întregului pasaj.
Pasajul Magnolia va fi reabilitat complet
Potrivit edilului, lucrările la scările rulante au fost finalizate, însă intervențiile nu se opresc aici. Autoritățile locale au în plan reabilitarea întregului pasaj, pentru îmbunătățirea condițiilor de utilizare.

Repornirea scărilor rulante reprezintă primul pas, urmând ca proiectul de modernizare să continue.
Pasajul Griviței va avea și lift
Un alt proiect anunțat de primarul Cristian Gentea vizează modernizarea completă a Pasajului Griviței. Planul include și instalarea unui lift, care ar urma să faciliteze accesul persoanelor cu mobilitate redusă.

Pe durata lucrărilor, municipalitatea va amenaja o trecere de pietoni temporară, prevăzută cu semafor, pentru ca traversarea să se desfășoare în condiții de siguranță.
„Știm ce avem de făcut și vom duce aceste lucrări la capăt!”, a transmis primarul Cristian Gentea, referindu-se la proiectele de modernizare a celor două pasaje din Pitești.
Foto: descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)




