Primăria comunei Merișani, județul Argeș, a scos la concurs un post contractual de execuție pe perioadă nedeterminată, pentru funcția de șef al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), tip V1.
Potrivit anunțului publicat pe platforma națională de recrutare în sectorul bugetar, postul este cu normă întreagă, de 8 ore pe zi, iar concursul va fi organizat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1336/2022 și ale Legii nr. 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare.
Candidații trebuie să dețină studii universitare de licență în domeniul tehnic sau administrație publică și o vechime în muncă de minimum cinci ani. De asemenea, este obligatorie absolvirea cursurilor de formare sau perfecționare pentru șefii serviciilor voluntare pentru situații de urgență.
Printre cerințele specifice se mai numără:
– aptitudini medicale și psihologice corespunzătoare postului;
– permis de conducere categoriile B, C1, C și CE.
Calendarul concursului
Dosarele de înscriere pot fi depuse până la data de 14 iulie 2026, ora 15:00.
Proba scrisă este programată pentru 22 iulie 2026, începând cu ora 10:00, iar candidații care vor obține punctajul necesar vor susține interviul în data de 27 iulie 2026. Rezultatele finale vor fi afișate pe 29 iulie 2026.
Persoana care va ocupa funcția va coordona activitatea Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Merișani și va avea atribuții privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență, organizarea activităților de apărare împotriva incendiilor, elaborarea planurilor de intervenție și colaborarea cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.
De asemenea, șeful SVSU va răspunde de instruirea voluntarilor, informarea populației privind măsurile de prevenire a incendiilor și coordonarea intervențiilor în cazul producerii unor situații de urgență pe raza comunei.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la sediul Primăriei Merișani, la numărul de telefon 0248.763.201, prin e-mail la primarie@merisani.cjarges.ro sau pe site-ul instituției.
Foto: primaria-merisani.ro













