263×587 grota rece

PRIMARUL COMUNEI BRADU: AM CUMPĂRAT 3.500 DE CANDELE. VOM DA LUMINĂ DIN POARTĂ ÎN POARTĂ

Pregătiri de Paște pe ultima sută de metri în Bradu. Bisericile au fost dotate cu sisteme de sonorizare, astfel încât slujbele să poată fi ascultate de acasă, iar fiecare familie va primi la poartă Lumina Învierii.

„Am cumpărat 3.500 de candele. Vom da lumină din poartă în poartă. Sperăm ca în maximum 4 ore să trecem, cu voluntarii noștri, pe la toată lumea cu Lumina Sfântă a Învierii. La acțiunea de duminică, spre exemplu, cu împărțitul crenguțelor de salcie am avut 35 de voluntari.

IMM 930×122
555*222 supernova

Pentru noaptea de Paște ni se vor mai alătura și alții, 10-15. Am gândit și un contract cu toți cei care participă la această acțiune cu privire la normele din ordonanțele militare. Le-am făcut veste pe care scrie Primăria Bradu, le-am pus la dispoziție mănuși și măști.

Toate acțiunile noastre se desfășoară cu respectarea tuturor regulilor impuse de situația de urgență și în deplină siguranță atât pentru dumneavoastră, cât și pentru cei care vor ajuta la aceste acțiuni”, precizează primarul comunei Bradu, Dănuț Stroe. (Foto principal: descriptiv. Sursa: Kanal D)

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1