New Profesional Consult 263×587

Primarul din Bradu, Argeș, Dan Stroe, măsură fără precedent cu privire la Ziua Comunei

Primarul din Bradu, Argeș, Dan Stroe, măsură fără precedent cu privire la Ziua Comunei

Primăria comunei Bradu a decis să anuleze în 2026 festivitățile dedicate Zilei Comunei, în favoarea direcționării fondurilor către investiții considerate urgente pentru comunitate.

Anunțul a fost făcut de primarul Dan Stroe în cadrul dezbaterii publice privind bugetul local.

New Profesional Consult 930 x 122
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Decizia vine pe fondul constrângerilor bugetare și al necesității de a prioritiza proiectele de infrastructură și utilități publice.

Edilul a explicat că, deși renunțarea la evenimentul tradițional nu a fost una ușoară, aceasta este justificată de contextul economic actual și de nevoile reale ale locuitorilor.

Primarul din Bradu, Argeș, Dan Stroe, măsură fără precedent cu privire la Ziua Comunei

Sumele care ar fi fost alocate pentru organizarea spectacolelor, logistica evenimentului și focurile de artificii vor rămâne în bugetul local și vor fi redirecționate către lucrări esențiale, precum asfaltarea drumurilor, extinderea rețelelor de apă și modernizarea unităților de învățământ.

„Vrem să economisim acești bani și să îi redirecționăm către alte priorități. Este un moment economic în care trebuie să fim pragmatici.

Deși Ziua Comunei era un prilej de bucurie pentru noi toți, este mai important să folosim fiecare leu pentru investiții care cresc calitatea vieții cetățenilor”, a declarat primarul.

Potrivit acestuia, administrația locală își menține ca obiective principale finalizarea proiectelor deja începute și lansarea unor noi investiții în infrastructură și educație, considerate esențiale pentru dezvoltarea comunei.

570 X 90 CAPRA 3
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti