Tăieri de posturi în primării și la Poliția Locală!
Primăriile din România ar putea fi obligate să își reducă semnificativ aparatul de specialitate, inclusiv structurile de poliție locală, potrivit unui proiect de lege pregătit de Guvern și pus recent în transparență decizională.
Documentul prevede diminuarea numărului de posturi cu până la 30%, dar oferă și o variantă alternativă pentru anul 2026: reducerea cheltuielilor de personal, fără concedieri.
Proiectul a fost publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și marchează o schimbare importantă de abordare în administrația locală.
Tăieri de posturi în primării și la Poliția Locală!
Statul urmărește redimensionarea aparatelor administrative pe baza unor criterii clare, legate de populația unităților administrativ-teritoriale și de buget, renunțând la structuri considerate supradimensionate din rațiuni politice.
Conform proiectului, numărul maxim de posturi comunicat de instituția prefectului fiecărei unități administrativ-teritoriale ar urma să fie redus cu până la 30%, conform alba24.ro.
Totuși, concedierile efective nu pot depăși 20% din numărul posturilor ocupate la momentul aplicării legii. Astfel, chiar dacă organigrama este redusă semnificativ, impactul direct asupra personalului angajat este limitat prin acest prag.
Tăieri de posturi în primării și la Poliția Locală!
Pentru anul 2026, autoritățile locale pot evita desființarea posturilor ocupate prin adoptarea unei soluții alternative: diminuarea cheltuielilor de personal.
Măsura poate fi aprobată de consiliile locale sau județene, la propunerea primarului sau a președintelui de consiliu județean, și se aplică până la finalul anului 2026.
Calculul economiilor se face raportând media lunară a cheltuielilor de personal din 2025 la numărul de posturi aprobate, rezultatul fiind multiplicat cu numărul de posturi ce ar fi trebuit desființate și cu numărul de luni rămase până la 31 decembrie 2026, după un termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii.
Poliția locală este una dintre structurile cele mai expuse acestor măsuri. Noile plafoane de personal sunt calculate strict în funcție de populație, fără excepții, ceea ce va duce la reduceri clare sau restructurări forțate în localitățile unde aceste servicii au fost extinse peste necesarul real.
Dacă proiectul de lege va fi adoptat în forma actuală, administrațiile locale intră într-o perioadă de ajustări dificile, fiind nevoite să aleagă între concedieri și tăieri de venituri, într-un context bugetar tot mai restrictiv.
Foto principal: descriptiv









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)


