263×587 MAIA

TRIVALE: SE TERMINĂ COȘMARUL!

În urmă cu puțin timp, primarul Piteștiului, Cornel Ionică, a anunțat că săptămâna viitoare se vor încheia, în sfârșit, lucrările de reabilitare a bulevardului Libertății din cartierul Trivale.

“Săptămâna viitoare vor fi finalizate lucrările de reabilitare a bulevardului Libertăţii din cartierul Trivale, bulevard la care nu s-a mai intervenit din anul 1976. Ştiu că perioada lucrărilor a fost una şi de disconfort pentru cetăţeni, dar rezultatul este că vom avea cu toţii un carosabil mai bun şi mai larg, trotuare şi parcări adecvate. Totodată, vă informez că noi căutăm soluţii şi pentru amenajarea a noi locuri de parcare în zona bulevardului Libertăţii.”, spune primarul.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Pe de altă parte, Cornel Ionică informează că la finalul acestei luni ar putea începe și lucrările de reabilitare a străzii Exercițiu.

“Dacă nu vor fi contestaţii la licitaţia organizată de municipalitate, la finalul lunii august vor începe şi lucrările de reabilitare a străzii Exerciţiu, una dintre cele mai importante din Piteşti. Pe această stradă nu s-a mai intervenit din anul 1982.”, precizează primarul Piteștiului.

fngcimm BANNER 570×90
263×587 grota rece