Un muzeu nou prinde viață în zona 0 din Pitești!
Un amplu proces de restaurare și punere în valoare a ansamblului bisericesc format din Biserica „Buna Vestire”, „Sfântul Mina” și „Sfinții Constantin și Elena” situat pe strada Justiției, nr. 5, în zona centrală a Piteștiului este în plină desfășurare.

Proiectul este finanțat prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, cu sprijin european prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027.
Lucrările sunt executate de SC Arhilab SRL (proiectant) și SC Linest Grup SRL (constructor).
Beneficiarul investiției este Parohia „Buna Vestire”.
Valoarea totală a proiectului se ridică la 6.122.185,09 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 5.643.653,89 lei.
Lucrările vizează atât consolidarea și restaurarea clădirilor, cât și punerea lor în valoare ca obiective de patrimoniu cultural și turistic.
Șantier în lucru
Conform autorizației de construire, emisă pe 21 august 2024, data de începere a lucrărilor este 3 martie 2025.
Totuși, important de menționat este faptul că pe panoul oficial nu este trecută data finalizării lucrărilor, ceea ce ridică întrebări privind durata exactă a șantierului și momentul în care ansamblul va fi redat comunității.

Muzeu în fața bisericii
Un alt element de interes pentru piteșteni este faptul că, odată cu aceste lucrări, în fața Bisericii „Sfântul Mina” se va amenaja un muzeu dedicat istoriei și patrimoniului lăcașului de cult.
Astfel, zona va căpăta o nouă dimensiune culturală și turistică, devenind un punct de atracție nu doar pentru enoriași, ci și pentru vizitatori.




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)