Primăria zero! Misiune imposibilă în stațiile Publitrans. Contractele de asociere şi închiriere a unor spaţii în staţiile de autobuz Publitrans din Pitești au fost iar prelungite (cu încă 3 luni), la cererea Primăriei și în urma unui vot favorabil în acest sens în Consiliul Local.
Mult trâmbițatul proiect de modernizare a stațiilor Publitrans (societatea de transport local de călători a municipalității) bate pasul pe loc. De o bună perioadă de timp, primarul Cornel Ionică vorbește despre modernizarea a 99 de stații Publitrans, fără ca situația din teren să se schimbe. Modernizarea, vă reamintim, ar presupune și desființarea spațiilor comerciale din stații.
Până la materializarea proiectului (probabil la Sfântu’ Așteaptă!), în stațiile Publitrans piteștenii au parte de mizerie, mirosuri insuportabile și reclame peste reclame.
- Pitești: „San Siro”, la 4 luni de la inaugurare. Imaginile exclusive spun tot: cum arată acum terenul de sport care părea „blestemat”
- Lucrările de asfaltare din centru aduc restricții! Trafic închis pe o stradă importantă din Pitești, azi, 1 octombrie
- Pitești: Prima insulă ecologică digitalizată pentru reciclare a fost amplasată. Vor fi 116 în oraș
Pentru proiectul de modernizare a staţiilor, Primăria se bazează pe fonduri europene, iar ”termenul bate la ușă”, susține Cornel Ionică. Același primar declara pentru ePitești în 2017 că ”fondurile sunt accesate, s-au primit ghidurile de lucru și acum se lucrează la proiectul în sine, la proceduri”. Bineînțeles, timpul a trecut, iar piteștenii au rămas doar cu promisiunile.
În timp ce călătorii sunt nevoiți să suporte condițiile, de cele mai multe ori, insalubre din stații sau, și mai rău, să aștepte autobuzul în ”stații” în care există doar o simplă bancă, Primăria promite și iar promite și așteaptă banii europeni. Proceduri greoaie, birocrație? Sunt motivele invocate de Primărie ori de câte ori nu își îndeplinește promisiunile.
Dacă banii europeni sunt greu de accesat, Primăria ar putea folosi sume de la bugetul local pentru o investiție de care piteștenii chiar au nevoie. Pentru o nouă reabilitare a Pieței Primăriei de ce s-a putut? Vom urmări subiectul. (Video: Mihai Neacșu)











