930×122 CAPRA 5

Arges

Anunț important privind prețul carburanților!

Deputaţii au aprobat cu 157 de voturi pentru, 91 împotrivă şi cinci abţineri reducerea preţului carburanţilor cu 50 de bani până la 31 decembrie 2022.

Citiți și: Exclusiv/Surse: Avem numele viitorului prefect al județului Argeș

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare extinderea, până la 31 decembrie 2022, a posibilităţii acordării unei reduceri de preţ în cuantum de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, de către operatorii economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali – persoane fizice şi juridice care achiziţionează carburanţii pentru consumul propriu, precum şi instituirea unui mecanism de sprijin de la bugetul de stat, de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, pentru operatorii economici care acordă această reducere.

În perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a legii de aprobare a OUG nr. 131/2022 şi data de 31 decembrie 2022, operatorii economici autorizaţi care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali – persoane fizice şi juridice – şi care acordă o reducere de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare, beneficiază de la bugetul de stat de o compensare de 0,25 lei/litru, inclusiv TVA, aferentă reducerii acordate.

Citiți și: Argeș. Arde acoperișul unei case, ACUM!

Se interzice revânzarea produselor achiziţionate în proiectului de lege.

Foto: Arhivă ePitești.ro/Descriptiv

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3