Aproape 3 miliarde de €! Profi și Mega Image acaparează România
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi, anunță investiții majore pentru dezvoltarea rețelei sale din România.
Compania a dezvăluit planurile pentru 2025, care includ deschiderea a aproximativ 100 de magazine noi sub brandul Profi și o alocare de capital de 150 de milioane de euro pentru integrarea și expansiunea acestuia pe piața locală.
Ahold Delhaize, care a preluat oficial retailerul Profi de la Mid Europa Partners pe 3 ianuarie 2025, devine astfel lider pe segmentul retailului alimentar din România.
Prin această achiziție, compania își dublează prezența în țară, ajungând la peste 2.700 de magazine, incluzând cele aproximativ 1.000 de supermarketuri Mega Image și cele 1.700 de magazine Profi din mediul urban și rural.
În primul an de la preluare, integrarea Profi va genera o ușoară scădere a profiturilor în Europa, conform estimărilor Ahold Delhaize, dar veniturile suplimentare preconizate pentru 2025 sunt de aproximativ 3 miliarde de euro, compensând impactul inițial al tranziției.
Frans Muller, președinte și CEO al Ahold Delhaize, a subliniat că strategia companiei se va axa pe creșterea capacităților omnichannel, fidelizarea clienților și expansiunea infrastructurii digitale. Investițiile vor fi direcționate către remodelarea magazinelor existente, implementarea de tehnologii avansate precum platforma de comerț electronic PRISM și dezvoltarea rețelei de retail media prin tehnologia Gambit.
Aproape 3 miliarde de €! Profi și Mega Image acaparează România
„Avem mai multe pârghii la dispoziție, ceea ce ne oferă multă flexibilitate pentru a naviga în acest mediu economic. Vom prioritiza expansiunea și remodelarea magazinelor, vom crește investițiile în prețuri și vom continua integrarea Profi, care va adăuga 3 miliarde de euro în vânzări”, a declarat Frans Muller în cadrul prezentării rezultatelor financiare pentru T4 și 2024.
Retailerul a raportat pentru trimestrul al patrulea din 2024 vânzări nete de 23,3 miliarde de euro, în creștere cu 0,6% în rate de schimb constante și 1% în rate reale.
În Europa, vânzările au crescut cu 1,2%, iar în SUA cu 1,4%.
Pe întreg anul 2024, vânzările nete ale Ahold Delhaize au fost de 89,4 miliarde de euro, dintre care 35,1 miliarde de euro au fost generate în Europa, marcând o creștere de 3,5%.
Pentru 2025, compania și-a stabilit un buget de investiții brute de 2,7 miliarde de euro, direcționat către dezvoltarea infrastructurii logistice, tehnologice și expansiunea rețelei de magazine.
Aprobarea preluării Profi de către autoritățile române a fost anunțată oficial pe 4 decembrie 2024. Conform Ahold Delhaize, această achiziție le va permite să își consolideze poziția pe piața locală și să ofere consumatorilor români o experiență de cumpărături mai diversificată și mai accesibilă.
„Combinația dintre Profi și Mega Image va îmbunătăți oferta pentru clienți, stimulând creșterea vânzărilor și a profitabilității. Vom continua să investim strategic pentru a ne consolida prezența în România și pentru a ne adapta la nevoile consumatorilor locali”, a declarat CEO-ul Ahold Delhaize.
Prin această extindere semnificativă, retailerul își propune să își crească cota de piață și să devină principalul jucător în sectorul supermarketurilor și magazinelor de proximitate din România.
Aproape 3 miliarde de €! Profi și Mega Image acaparează România
Sursă: economica.net
Foto: zf.ro