pizzeria sapori  930 122

bradu

Argeș. Mai rar așa ceva! Primarul recunoaște: „Am fost copleșit!”

Argeș. Mai rar așa ceva! Primarul recunoaște: „Am fost copleșit!”

Citiți și: Primarul Dan Stroe anunță o premieră la Bradu! Toată lumea e invitată

A câștigat alegerile cu un scor zdrobitor. Și a dovedit, astfel, că a câștigat, fără doar și poate, încrederea locuitorilor.

Este vorba despre edilul din comuna argeșeană Bradu.

Citiți și: Așa ceva mai rar! Lacurile din Bradu au fost repopulate!

Dan Stroe a obținut un nou mandat de primar cu aproape 80 la sută din voturile exprimate de brădeni.

Informații, pe larg, despre subiect, AICI.

A transmis un mesaj special după aflarea rezultatelor.

„În primul rând vreau să vă mulțumesc tuturor pentru că v-ați rupt din timp si ați mers la vot într-un număr atât de mare, indiferent de opțiunea pe care ați avut-o.

Vă mulțumesc celor ce ați crezut în mine și mi-ați acordat încă o dată încrederea dumneavoastră, alegând în mod covârșitor să vă fiu primar pentru încă 4 ani.

Primarul recunoaște: „Am fost copleșit!”

Trebuie să recunosc că am fost copleșit de numărul impresionat de cetățeni ce și-au arătat susținerea față de mine.

Mă simt onorat și îndatorat față de dumneavoastră pentru forța și solidaritatea de care ați dat dovadă.

Sunt convins că și în acest nou mandat vom face lucruri frumoase pentru comuna noastră, asigurându-vă totodată că mă voi strădui să mă ridic și mai mult la înălțimea așteptărilor dumneavoastră.

Rămân același om pentru voi, cu aceeași dorință de mai bine pentru comunitatea noastră. Vă asigur în continuare de buna mea credință și de faptul că vă prețuiesc pe toți în egală măsură.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90