În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost continuate acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii Sars-Cov-2.
„Astfel, verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Polițiștii, jandarmii, polițiștii locali și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, precizează Instituția Prefectului Argeș.
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au verificat 309 persoane și 20 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, au fost legitimate 251 de persoane și au fost verificate 170 de autoturisme, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Totodată, în urma acțiunilor de control efectuate de pompierii și jandarmii argeșeni, nu au fost aplicate sancțiuni.
„PROTEJAȚI-VĂ SĂNĂTATEA! PURTAȚI MASCĂ!” recomandă Instituția Prefectului Argeș.





