- Publicat de: Madalina Iordachita
- 16-12-2022, ora 15:16
- Știri, Video
Argeș. Proiectul de mare succes al lui Dan Stroe! Realizare de suflet!
Conducerea Primăriei Bradu a prezentat astăzi, într-o conferință de presă, un bilanț al anului 2022, an care este aproape să se încheie.
Citiți și: Primarul Dan Stroe anunță o premieră la Bradu! Toată lumea e invitatăPrimarul Dan Stroe și viceprimarul Gheorghe Negoi au vorbit pe larg despre investițiile și proiectele care au fost demarate în comună.
Per total, primarul Stroe a catalogat anul 2022 ca fiind „un an bun din punct de vedere al investițiilor”.
Citiți și: Așa ceva mai rar! Lacurile din Bradu au fost repopulate!Pentru acest an, bugetul a fost unul mare, însă insuficient pentru solicitările și pretențiile brădenilor, a mai afirmat acesta.
Dan Stroe: „Pe partea de buget vreau să vă spun că am avut în acest an un buget de 377 de miliarde de lei vechi. Un buget mare pot spune majoritatea care vor auzi, dar totodată un buget insuficient la solicitările și pretențiile pe care le au brădenii. Un buget pe care l-am împărțit în două părți: pe parte de dezvoltare, dar și pe partea de funcționare.
La dezvoltare am alocat aproape 150 de miliarde de lei vechi, iar restul la partea de funcționare. Aici am putea adăuga și două credite: un credit pe care l-am luat la sfârșitul anului 2021 și pe care l-am cheltuit aproape în întregime pe parcursul acestui an și un credit pe care l-am încheiat chiar acum, de curând, și pe care îl vom cheltui o parte până la sfârșitul anului, iar restul pe parcursul anului viitor. Cele două credite au fost gândite numai pentru realizarea proiectelor pe infrastructură.”
Printre altele, în comuna Bradu s-au demarat proiecte pentru extinderea rețelei de apă, de canalizare menajară, de canalizare pluvială, dar și pentru extinderea iluminatului public. S-au realizat, de asemenea, trotuare și au fost asfaltate străzi.
Creșa de la Bradu, cel mai de succes proiect din cariera de primar a lui Dan Stroe
Deși toate proiectele demarate în comună sunt importante, Dan Stroe declară faptul că cel mai de succes proiect din cariera sa de primar este creșa inaugurată anul acesta. Vezi subiectul pe larg AICI – Jos pălăria! Noua creșă de la Bradu se învârte după soare!
Dan Stroe: „Creșa a fost obținută prin PNRR 2. Este o creșă modernă, dotată cu tot ce trebuie ca micuții să stea în siguranță, să învețe lucruri care le va fi de folos și îi va ajuta în anii ce vor urma. Am gândit această creșă la solicitarea părinților, pentru ca familiile tinere să aibă unde să-și lase copiii în condiții de siguranță și să fie bine îngrijiți.
Avem acolo personal corespunzător, atât pe partea administrativă, cât și pe partea didactică. În ceea ce privește dotarea, vreau să vă spun că a fost suportată din bugetul local. Vorbim de mobilier, dulapuri, birouri, pătuțuri, picturile care au fost realizate pe pereți, dar și utilarea bucătăriei, conform normelor în vigoare.”
Două mari proiecte prin Anghel Saligny
Alte două mari proiecte, în valoare de aproximativ 280 de miliarde de lei vechi, au fost obținute prin Anghel Saligny. Unul presupune amenajarea întregii zone pe valea Geamăna, iar celălalt, modernizarea a 14 străzi din comună.
La primul proiect licitația s-a încheiat și s-a semnat contractul cu firma câștigătoare, iar cel de-al doilea se află în faza de licitație.
De asemenea, din creditul contractat de administrația locală, două proiecte mari se vor desfășura în Bradu de Jos, acolo unde se va introduce canalizare pluvială pe strada Gării, iar strada Pandurii va fi amenajată.
Alte proiecte sunt în stadii incipiente. Este vorba despre achiziția unui microbuz electric, extinderea rețelei de supraveghere video în comună, înlocuirea stațiilor de autobuz cu stații smart, amplasarea a 3 stații de încărcare electrică, dar și un traseu în plus față de linia 12.
Cu ocazia ultimei conferințe de presă din acest an, primarul Dan Stroe a ținut să le transmită brădenilor sărbători fericite și urări de bine.