Locuitorii din comuna Budeasa au primit, în urmă cu doar câteva minute, la ora 10:50, un mesaj RO-ALERT prin care au fost avertizați cu privire la prezența unui urs în zonă.
Potrivit mesajului transmis de autorități, animalul a fost semnalat în satul Valea Marului, iar oamenii sunt sfătuiți să evite deplasările în zonă și să respecte măsurile de siguranță.
În mesajul RO-ALERT se precizează:
„A fost semnalată prezența unui urs în comuna Budeasa, sat Valea Marului! Evitați zona, rămâneți în locuințe! Păstrați distanța față de animal și nu încercați să vă fotografiați cu acesta sau să îl hrăniți. Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie.”
Recomandările autorităților
ISU Argeș le recomandă cetățenilor:
– să evite zona în care a fost observat ursul;
– să rămână în locuințe, dacă se află în apropierea locului semnalat;
– să nu se apropie de animal și să nu încerce să îl fotografieze sau să îl hrănească;
– să își protejeze animalele din gospodărie, fără a-și pune propria viață în pericol;
– să apeleze de urgență la 112 dacă observă ursul sau dacă acesta se apropie de zone locuite.
Autoritățile monitorizează situația, iar populația este rugată să respecte recomandările transmise prin mesajul RO-ALERT pentru evitarea oricărui incident.
Argeș: S-a emis RO-ALERT! Urs, acum, lângă casele oamenilor
Foto principal: Descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)











![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)
