930X122 MAIA

eleva decedata costesti

Argeş: S-a stabilit cauza decesului elevei de 16 ani, de la Liceul Costeşti

Aşa cum v-am informat, o tragedie neaşteptată s-a produs în cursul zilei de ieri, la Liceul din Costeşti. Aflată la orele de curs, o elevă în vârstă de 16 ani a decedat la scurt timp după ce i s-a făcut rău şi a acuzat dureri puternice de cap (detalii, AICI).

Citiți și: Video: A apărut filmarea cu locul unde a murit eleva de la Liceul Costeşti

Fata a anunţat că merge în toaleta şcolii, sperând că-şi va reveni, însă şi-a pierdut conştienţa şi a intrat în stop cardiorespirator, nemaiputând fi resuscitată de medicii care au intervenit de urgenţă, anticipând gravitatea cazului.

Imediat, a fost demarată o anchetă a poliţiştilor, iar corpul neînsufleţit al tinerei a fost trimis la IML pentru autopsiere.

În urma investigaţiilor, s-a stabilit că adolescenta a suferit un anevrism cerebral. Creierul tinerei era inundat cu sânge. Surse medicale ne-au transmis că, probabil, acest anevrism s-a produs ca urmare a unei malformaţii vasculare cerebrale cu care fata s-a născut.

Posibil ca nimeni să nu fi ştiut de ea, afecţiunea putând însă fi depistată în urma investigaţiilor imagistice de tip CT sau RMN. Ulterior, afecţiunea putea fi ţinută sub control prin tratament medicamentos ori chiar supusă unei intervenţii chirugicale, dacă medicii apreciau că se impune şi este posibil acest lucru.

Din nefericire, tragedia a venit pe neanunţate, brusc, iar tânăra nu a mai putut fi salvată.

555×222-epitesti PNL
570×90 MAIA