Argeș. Un puști de 15 ani a lovit doi oameni în plină stradă
Polițiștii din Mioveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au finalizat cercetările într-un caz care vizează un adolescent de 15 ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Primul incident a avut loc pe 2 mai 2025, în jurul orei 18:30, când minorul ar fi lovit o persoană aflată pe terasa unui restaurant din Mioveni.
Potrivit concluziilor medico-legale, victima a avut nevoie de 3-4 zile de îngrijiri medicale.
Al doilea episod s-a petrecut în noaptea de 8 spre 9 august 2025, în jurul orei 22:30, când același adolescent ar fi lovit un bărbat cu o ulucă din lemn.
În urma agresiunii, victima a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale.
După administrarea probatoriului și parcurgerea procedurilor legale, la data de 18 august 2025, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a minorului, pe bază de ordonanță.
Ulterior, instanța a decis ca acesta să fie cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Ancheta penală continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și tragerea la răspundere a adolescentului pentru faptele comise.
Foto: descriptiv






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxjoi_epitesti.jpg)



![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)
