263 x 587 eurial

ATENŢIE LA ŢEPARI! INDIVID SURPRINS ÎN FLAGRANT! (VIDEO)

De o bună perioadă de timp în Piteşti sunt persoane care, cu chitanţiere şi tabele, solicită pe stradă sume de bani invocând diverse cazuri medicale sau sociale grave.

Unii vin şi cu poze ale unor copii cu dizabilităţi sau presupus bolnavi, sperând să stârnească astfel mila trecătorilor şi să obţină cât mai mulţi bani. Un astfel de individ îşi face veacul prin faţa magazinului Germanos din Centru, acolo unde este „vad”.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Trecătorii sunt atent analizaţi, iar tânărul cu pricina le cere bani doar anumitor persoane, nu tuturor. De multe ori doar se face că ar scrie o chitanţă, fără să emită, însă, vreun act pentru cei care se înduplecă să dea câţiva lei pentru o cauză presupus nobilă. Nu spunem că nu există şi persoane care chiar au nevoie de ajutor, dar de cele mai multe ori aparţinătorii lor apelează la conturi bancare, campanii de presă, sponsorizări.

https://www.youtube.com/watch?v=t6_CCKCL7U8

Am cerut un punct de vedere şi Primăriei Piteşti, care ne-a informat că nu emite autorizaţii pentru astfel de activităţi. În schimb, dacă li se pare dubioasă activitatea celor care solicită bani pe stradă, cetățenii pot sesiza Poliţia.

570×90 LA COCOS
263×587 MAIA