Un bebeluș de doar 3 luni, din Botoșani, a murit după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
Copilul a decedat în Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, a declarat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Teodor Ferariu.
Potrivit spuselor directorului, bebelușul a fost internat în stare gravă, însă nu a mai putut fi salvat, deşi medicii din Botoşani ar fi intenţionat să îl transfere la o clinică din Iaşi.
„A fost adus în stare critică la Botoşani. A fost internat pe secţia ATI. S-a încercat un transfer la Iaşi, dar nu a mai fost cazul, pentru că a intrat în şoc, insuficienţă multiplă de organe, pneumonie şi s-a declarat decesul”, a declarat Teodor Ferariu, potrivit obiectivdesuceava.ro.
- Argeș: Poliția și familia îl caută cu disperare! Cătălin a dispărut fără urmă
- Românii ar putea să nu mai fie deconectați de la curent, gaze sau apă pentru datorii la facturi
- Piteștiul a retrăit finalul anilor ’90! Angels, Body & Soul și L.A. au ridicat sala în picioare. Spectacol rar la Casa Sindicatelor!
În momentul internării, bebelușul a fost supus testului COVID-19, iar rezultatul a fost pozitiv.
Potrivit reprezentanților Ministerului Sănătății, copilul nu suferea de alte afecțiuni.
Foto descriptiv: Adevărul



