Un biciclist în vârstă de 53 de ani din orașul Mioveni a fost rănit astăzi de o mașină condusă imprudent.
“Din primele verificări făcute de polițiștii Formațiunii Rutiere Mioveni, un bărbat de 35 de ani din Mioveni care circula cu o autoutilitară pe strada Uzinei din Mioveni, în timp ce ar fi efectuat manevra de depășire a unui biciclist, nu ar fi păstrat distanța laterală față de acesta, lovindu-l cu oglinda”, informează Biroul de presă al Poliției Argeș.
Biciclistul a fost transportat la spital, cu traumatism cranio-facial și o plagă de aproximativ 4 cm la cap.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (Foto: Arhivă – descriptiv)











