Angajații din industria auto se pregătesc de proteste.
Sindicatul Autoturisme Dacia (SAD), afiliat Blocului Național Sindical (BNS), anunță organizarea unui miting și marș de protest miercuri, 12 noiembrie 2025, la București.
Manifestația va începe la ora 10:00, în fața Guvernului României, iar de la ora 12:00 participanții vor porni în marș pe Calea Victoriei, către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Ministerul Finanțelor.
Revendicările sindicaliștilor
Protestul vizează o serie de solicitări adresate Guvernului, menite să sprijine angajații și industria auto națională. Printre principalele revendicări se numără:
– Reducerea taxelor pe muncă, pentru a crește veniturile nete ale salariaților;
– Reluarea negocierilor colective la nivel național și sectorial;
Breaking! Muncitorii de la Dacia ies în stradă!
– Majorarea salariului minim pe economie;
– Indexarea anuală prin lege a salariilor și a valorii tichetelor de masă, în funcție de inflație;
– Adoptarea unui program dedicat creșterii competitivității industriei auto românești.
Prin această acțiune, Sindicatul Dacia transmite un mesaj ferm către autorități:
„Nu mai acceptăm austeritatea și disprețul față de cei care muncesc!”, se arată în apelul lansat de organizație.
Protestul este parte dintr-o serie de acțiuni sindicale naționale organizate sub umbrela BNS, menite să atragă atenția Guvernului asupra scăderii puterii de cumpărare a salariaților și presiunii fiscale ridicate care afectează mediul de muncă.
Foto: Descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)






