930X122 MAIA

film

TINERI ACTORI ȘI PROFESIONIȘTI DE LA „DAVILA”, ÎNTR-UN NOU FILM

Tineri pasionați de film, dar care mai presus de orice iubesc să spună povești, aşa se descriu cineaştii amatori de la Epic Film Studios, care pregătesc un nou scurt metraj: „Marţi, la 8 jumate”.

Citiți și: Pitești. Tragedie la Spitalul de Pediatrie: A murit Maria Mocanu

Theodor Boia, de 21 de ani, student în anul II la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica din Bucureşti, Ana Badea, de 19 ani, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Zinca Golescu” din Pitești, Rudy Nica, de 20 de ani, studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universității Bucureşti, Andrei Nedelea, de 21 de ani, student la Facultatea de Actorie a Universităţii din Craiova, Bianca Dinescu, de 18 ani, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” din Piteşti, Silviu Ivașcu, de 23 de ani, student la Facultatea de Electronică, Comunicații și Calculatoare a Universității din Pitești, Cristian Arcan, de 21 de ani, student la Facultatea de Matematică și Informatică a Universitatății București, şi Ana Maria Gîlcescu, de 18 ani, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național ”I. C. Brătianu” din Pitești, prezintă un subiect de actualitate în societatea românească: drama unei familii dezbinate.

În demersul lor tinerii au fost sprijiniţi şi de actorii Mirela Cioabă de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova și Dan Ivănesei și Olga Podaru de la Teatrul ”Alexandru Davila” din Pitești.

Citiți și: Pitești. Se pregătesc evenimente inedite în Centru 

Scenariul, bazat în mare parte pe o poveste reală, este scris de Theodor Boia și Ana Badea. Boia este și regizor, iar Ana Badea s-a ocupat și de imagine. Sunetul și coloana sonoră, realizată special pentru acest film, poartă semnătura lui Silviu Ivașcu. Operator echipament și asistent de producție este Cristian Arcan, în timp ce scenografia îi aparține Anei Gîlcescu.

„Filmul este interesant fiindcă e foarte importantă perspectiva din care îl privești. Ca tânăr vei înțelege și te vei identifica mai bine cu suferințele Veronicăi și cu greutățile încercării ei de a-l găsi pe bărbatul care îi este tată. Ca părinte, însă, procesezi altfel fiecare decizie și sacrificiu pe care Rodica a fost nevoită să-l facă pentru a-și putea crește fiica. Cred că aici se regăsește aspectul cel mai interesant al acestei drame. Faptul că povestea este plasată în cotidian, într-o lume familiară și atât de obișnuită, este, credem noi, ceea ce face ca filmul să fie atât de credibil și de zdruncinător.” , spune Theodor Boia.

„Marţi, la 8 jumate” va avea lansarea în Piteşti la sfârşitul verii.

Despre aceşti tineri talentaţi puteți (re)citi aici: http://epitesti.ro/caleidoscop/cinema/sase-aripa-de-vest/.

HerasMed (555 x 222 px)
570 X 90 CAPRA 3