263 x 587 eurial

CÂȘTIGĂTOR DE EUROVISION, CONCERT ÎN PITEȘTI

Filarmonica Piteşti organizează joi, 23 iunie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Alexandru Ganea, va evolua violoncelistul Ştefan Cazacu.

În program: Arcangelo Corelli – Concerto Grosso în Re major, op. 6, nr.4, Piotr Ilici Ceaikovski – Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33, Theodor Rogalski – Trei dansuri româneşti pentru orchestră simfonică, Paul Constantinecu – Olteneasca şi George Enescu – Rapsodia nr. 2 în Re major, op. 11.

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

Fiul violoncelistului Marin Cazacu, Ştefan Cazacu (foto) a început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani, tatăl său fiind primul lui profesor. A studiat la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului Răzvan Suma, în prezent continuându-şi pregătirea muzicală în Austria. A susţinut recitaluri în Olanda, Belgia, Italia, Austria și Israel şi a concertat sub bagheta dirijorilor Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Theo Wolters și Tiberiu Soare.

A câştigat numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind Eurovision Young Musician. Dacă în stagiunile trecute a cântat împreună cu tatăl şi sora sa, de data aceasta tânărul violoncelist va fi solistul concertului de la Filarmonica Piteşti.

570×90 LA COCOS
263×587-2 Grota Rece