Eurial 930 x 122

dirijor

DIRIJEAZĂ DE LA 5 ANI! VA ÎNCHIDE STAGIUNEA LA FILARMONICA PITEȘTI!

Filarmonica Piteşti va închide pe 26 iunie a şaptea sa stagiune printr-un concert simfonic organizat, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Radu Postăvaru şi violonista Simina Croitoru vor interpreta G. Rossini – „Uvertura la opera Il signor Bruschino”, J. Sibelius – „Concertul pentru vioară şi orchestră în re minor op. 47” şi R. Wagner – „Simfonia în Do major WWW 29”.

Citiți și: Super JOB: 7.000 de lei salariu, primă de vacanță și normă de hrană!

Simina Croitoru face parte dintr-o familie de muzicieni, fiind fiica Ioanei şi a lui Gabriel Croitoru. Încă de mică a cucerit primele premii la concursuri internaţionale de vioară. Studentă la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, tânăra violonistă este laureată a concursurilor şi olimpiadelor de gen. A susţinut recitaluri la Ateneul Român, Sala Dalles, Academia de Muzică, Sala Radio şi la filarmonicile din Braşov, Oradea, Ploieşti, Cluj, Bacău și Piteşti. A concertat alături de Orchestra Simfonică Bucureşti şi Orchestra Simfonică „Sonderhausen” din Germania. A participat la turnee artistice, susţinând concerte televizate în Italia, Austria, Germania, Elveţia, Cehia, Ungaria și Turcia. Şi-a perfecţionat studiile la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Weimar. A mai fost prezentă alături de Filarmonica Piteşti în februarie 2012, împreună cu tatăl său, violonistul Gabriel Croitoru.

La rândul lui născut într-o familie de muzicieni (mama, artist liric, tatăl, contrabasist), Radu Postăvaru a dirijat pentru prima oară la cinci ani! A absolvit pianul la Liceul de Muzică „Octav Băncilă” şi Conservatorul „George Enescu”, ambele din Iaşi, şi Academia de Muzică din Bucureşti. A studiat cu personalităţi ca Ion Baciu, Ovidiu Bălan, Horia Andreescu și Vasile Spătărelu. A urmat cursuri de măiestrie artistică în Germania, în Berlin. A participat la festivaluri de pian şi dirijat şi la concursuri de compoziţie în România şi în străinătate, în țări ca Germania, Franţa, Italia, Spania sau Cehia.  Are înregistrări în studiourile şi sălile de concerte din toată lumea. La momentul actual este dirijor și manager al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti. Postăvaru a mai concertat cu Filarmonica Piteşti în aprilie 2010 şi noiembrie 2013.

Citiți și: Pitești: Fabulos! Așa arată bijuteria Parcului Ștrand!

555 X 222 CAPRA
eurial 570×90