În zilele de 6 și 7 martie la Casa de Cultură „Preot Ion Ionescu” din orașul argeșean Topoloveni se va desfăşura prima ediţie a Festivalului Concurs Naţional al Cântecului Popular Românesc „Tita Bărbulescu”.
Potrivit organizatorilor, programul evenimentului, la care intrarea pentru public este liberă, va fi următorul:
6 martie
Ora 10 – preselecţia concurenţilor
Ora 13 – repetiţia cu orchestra „Doina Argeşului”
Ora 18 – concursul şi recitalurile
7 martie
Ora 18 – festivitatea de premiere şi gala laureaţilor.
La festival va fi prezentă și va cânta și minunata Tita Bărbulescu. Celebra interpretă de muzică populară, originară din Topoloveni, are 79 de ani, dintre care 56 de carieră muzicală. Alături de Tita Bărbulescu vor susține recitaluri Elisabeta Turcu, Mariana Anghel, Georgel Nucă, Gheorghiţa Nicolar, Graţian Bădescu, Daniela Cenea Leon, Georgeta Chiţoran, George Nedelea, Anişoara Vlaicu şi Marian Vijoi. (Foto: protv.ro)











