Eurial 930 x 122

bogdan mihailescu

RECITAL DE CHITARĂ CLASICĂ PE SCENA FILARMONICII PITEȘTI

Filarmonica Piteşti încheie luna aprilie printr-un recital cameral susţinut miercuri, 30 aprilie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor de Cvartetul Gaudeamus şi chitaristul Bogdan Mihăilescu. În program: Luigi Boccherini – Cvintetul nr. 6 în Sol major şi Cvintetul nr. 5 în Re major, Joseph Schnabel – Cvintet pentru cvartet şi chitară, Maximo Diego Pujol – Suita argentiniană Tangata de Agosto.

Citiți și: Pitești: E gata, se inaugurează ,,inima” Parcului Ștrand

Înfiinţat în 1987 la Filarmonica Braşov, Cvartetul Gaudeamus este format din violonistele Lucia Neagoe şi Raluca Irimia, violista Leona Varvarichi şi violoncelistul Sebastian Vîrtosu. În afara universităţilor absolvite, membrii cvartetului au urmat cursuri de măiestrie în Marea Britanie. Au în repertoriu lucrări din creaţia lui Enescu, Jora, Bentoiu, Haydn, Beethoven, Grieg, Ravel, Brahms sau Sostakovici. Au întreprins turnee în ţară şi în străinătate, ca de pildă în Rusia, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Spania și Japonia. Sunt laureaţi ai concursurilor de muzică clasică, având înregistrări pe CD şi video, la televiziuni din ţară şi din străinătate.

Bogdan Mihăilescu a studiat vioara la Liceul „Dinu Lipatti” din Bucureşti şi chitara clasică la şcolile de artă din Bucureşti şi Cluj-Napoca. După câștigarea Marelui Premiu la Concursul Naţional de Chitară Clasică de la Sinaia a urmat o intensă activitate concertistică şi pedagogică în România, Germania, Marea Britanie și Africa de Sud. Are înregistrări în studiourile de radio şi de televiziune din ţară. Şi-a perfecţionat studiile în Londra, la Royal Academy of Music. Mihăilescu interpretează pe o chitară Ramirez Especial clasa I, pe care a selectat-o în Madrid, în anul 1995, de la atelierul celebrului lutier. Ramirez este considerat cel mai tare brand în materie de chitări clasice.

Citiți și: Pitești – În premieră! S-a anunțat

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570×90 MAIA