pizzeria-sapori-italia 263 587

(VIDEO) ÎNCEPE FESTIVALUL-CONCURS NAȚIONAL DE FOLCLOR „MIOVENI”

Începe festivalul-concurs național de folclor „Mioveni”. În această seară debutează prima ediție a festivalului-concurs național de folclor „Mioveni”.

Cu această ocazie, astăzi, la 10, în sala de ședințe a Primăriei Mioveni organizatorii au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre eveniment.

930×122 CAPRA 5
HerasMed (555 x 222 px)

La conferința de presă a luat parte conducerea Primăriei Mioveni și a Centrului Cultural Mioveni, precum și reprezentanții juriului care vor evalua cele 8 grupuri folclorice din România înscrise în competiția pentru trofeul Festivalului: realizatoarea de emisiuni TVR- Elise Stan, producătoarea talent show-ului de folclor “Vedeta Populară”  ce este difuzat pe TVR1, Ileana Vieru – realizator de emisiuni la Radio România – Antena Satelor, Doina Virginia Işfănoni – prof. univ. dr. Doina Işfănoni – cercetător etnolog, istoric şi teoretician de artă, membru al Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, argeșeanul Cătălin Oancea, dansator și maestru coregraf.

A lipsit motivat de la conferința de presă, dar va juriza și Constantin Enceanu, un simbol al muzicii populare oltenești.

Conferința de presă, în următorul material video:

În Mioveni, în perioada 8 – 11 august 2019, va avea loc prima ediție a festivalului-concurs național de folclor „Mioveni” 2019.

Participă ansambluri din toate zonele țării, respectiv din: Suceava, Brașov, Arad, Cluj-Napoca, Sălaj, Bacău, Călărași şi Argeș precum și două ansambluri de peste hotare, din Rusia și China.

Cele 8 grupuri care vor intra în competiție, desemnate în urma preselecțiilor, sunt: Ansamblul Balada Humorului  (județul Suceava),  Ansamblul Junii Brașovului (județul Brașov), Ansamblul Junii Podgoriei (județul Arad), Ansamblul Mugurelul al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Ansamblul Bărăganul (județul Călărași), Ansamblul Someșul (județul Sălaj), Ansamblul Zestrea (județul Bacău),  Ansamblul Doina Bascovului (județul Argeș).

930 x122 grota rece
555×222 grota rece

Prezintă Iuliana Tudor de la Televiziunea Română.

Festivalul va debuta astăzi în centrul orașului cu o paradă a portului popular (de la ora 18: bulevardul Dacia, din zona M-uri până la Primăria orașului) și primul spectacol artistic din cadrul concursului (de la ora 19 – Centrul Civic al orașului), seria spectacolelor continuând și în ziua de vineri, 9 august (de la ora 19). Click pe imagine pentru programul complet:

De asemenea, sâmbătă, 10 august, de la ora 16, la Cula Racovița va avea loc prima ediție a “Festivalului Dogarilor” și sărbătoarea “Zilei Fiilor Satelor Racovița și Clucereasa”, manifestări cultural-artistice care vor include ateliere meșteșugărești, expoziții tematice și prezentare de dansuri populare (click pe imagine pentru detalii):

Seara de sâmbătă se va încheia cu “Hora Satului”. Evenimentele sunt organizate de către Centrul Cultural, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni. (Video: Mihai Neacșu)

263×587 MAIA