Muzeul Judeţean Argeş, în parteneriat cu Asociaţia Astronomică „Urania”, îi invită pe piteșteni să participe cu titlu gratuit la o sesiune de observaţii astronomice.
Pentru că există o cerere foarte mare pentru activități legate de astronomie şi spatiul cosmic, Muzeul a inițiat o colaborare de lungă durată cu această asociație din București, împreună cu care va desfășura activități de popularizare, prezentări la planetariu și observații în curtea interioară a Muzeului.
Astronomii amatori şi pasionaţii de astronomie de la Urania vor susține Muzeul Judeţean Argeş în demersul său de a dezvolta aceste tipuri de activități.
Sesiunea de observații astronomice prin telescop va avea loc mâine, 16 mai, de la ora 19, în curtea interioară a Muzeului din Pitești. Evenimentul se înscrie în cadrul Nopții Muzeelor.












