- Publicat de: admin
- 14-06-2014, ora 9:14
- TV
A FOST PRESELECȚIE NEXT STAR ÎN PITEȘTI! VEZI GALERIE FOTO!
La Casa de Cultură a Studenților din Pitești a avut loc ieri preselecția pentru noul sezon al emisiunii Next Star, difuzată de Antena 1. Însoţiţi de părinţi sau de bunici, copii cu vârste între 4 și 12 ani au venit în număr mare ca să își demonstreze talentul. Nu doar din Argeș.
Citiți și: Pitești. Tragedie la Spitalul de Pediatrie: A murit Maria MocanuDe exemplu, Ianis Daniel Peptine, de 10 ani, este din Râmnicu Vâlcea. Ianis a prezentat celebra scenetă “Castravetele”, interpretată magistral cu ani în urmă de inegalabilul actor Florin Piersic. “Doar aseară m-am pregătit. Datorită unui alt concurs la şcoală nu am avut timp. Vreau să fiu artist, iau şi lecţii de canto începând de anul acesta. Sunt pe o parte elev şi pe cealaltă, profesor.”, ne-a spus Ianis, făcând referire și la costumaţia sa.
Nici micuța Maria, care va împlini în curând 5 ani, nu s-a lăsat mai prejos. Locuiește în Germania, dar fiind în vacanţă și auzind de preselecție nu a ratat ocazia. “Îmi doresc să fiu pe scenă. Fac în Germania pian, canto, gimnastică de performanţă, balet şi înot. Pentru că sunt în vacanţă, am mers la o doamnă profesoară de canto de aici. Am fost de trei ori şi mi-a zis să încerc.” Şi Ştefania Viviana Florea, din Piteşti, vrea să treacă cu bine de preselecție şi să ajungă în faţa juriului. „Îmi doresc să cânt, să dau tot ce e mai bun şi, cu puțin noroc, să ajung în finală. Am numărul 13, sper să îmi poarte noroc!”, ne-a mărturisit fetiţa în vârstă de 9 ani.
Citiți și: Pitești. Se pregătesc evenimente inedite în Centru