Miercuri seara, ministrul Sănătății Alexandru Rafila a precizat criteriile care vor sta la baza introducerii certificatului COVID obligatoriu în România, și anume creșterea cazurilor timp de 3 săptămâni cu un indice de 1,5.
„Principiul de introducere a acestui certificat este următorul: e un certificat temporar care este introdus după o perioadă de 3 săptămâni de creștere consecutivă, un indice de 1,5, adică de 1,5 ori.
De ce acest indice? Pentru că, în vară, începând cu data de 5 iulie, am avut o astfel de creștere care a continuat timp de 16 săptămâni. Practic, probabil că un astfel de document trebuia să fie introdus la începutul lunii august și probabil că în relativ scurt timp am fi renunțat la el pentru că nu mai aveam situația, decesele. Din păcate, filozofia a fost atunci diferită, și în perioade de creștere s-au introdus relaxări”, a declarat Rafila, la Antena 3, potrivit Mediafax.
Conform spuselor ministrului, certificatul COVID nu ar mai fi obligatoriu pe teritoriul României „în momentul în care am avem o perioadă de 3 săptămâni de descreștere, nu e condiționat de un anumit coeficient, dar trebuie să fie însoțită și de scăderea sub o anumită incidență cumulată în ultimele 14 zile. 1, această valoare a fost discutată”, a mai precizat Alexandru Rafila.
Foto descriptiv: Sputnik
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)









