263 x 587 eurial

Ce reguli de circulație se aplică în parcările supermarket-urilor

Ce reguli de circulație se aplică în parcările supermarket-urilor

Începând cu anul 2025, parcările supermarketurilor Lidl și Kaufland din România vor funcționa sub un nou set de reglementări, inspirate din decizia recentă a Curții Federale de Justiție din Germania (BGH).

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 grota rece

Schimbările aduse au ca scop îmbunătățirea siguranței în aceste zone, care, deși nu sunt intersecții de trafic public, pot prezenta riscuri majore în contextul circulației autovehiculelor.

Modificarea legislativă a venit după un incident în care două vehicule s-au ciocnit într-o parcare de supermarket.

În acea situație, un camion parcat a blocat vizibilitatea, iar șoferul care venea din stânga nu a putut observa vehiculul care se apropia din dreapta.

Ca urmare, instanța a stabilit că regula „dreapta are prioritate” nu se aplică automat în parcările publice, cu excepția cazurilor în care există semnalizare expresă privind dreptul de trecere.

Această hotărâre, urmează să fie aplicată și în România, obligând șoferii să fie mult mai atenți în momentul circulației și parcării în incinta supermarketurilor.

Ce reguli de circulație se aplică în parcările supermarket-urilor

Fiecare retailer își poate stabili propriile norme de circulație pe domeniul privat.

De exemplu, regulamentul parcărilor Kaufland, administrat de EV Point Parking Systems SRL, impune o serie de reguli stricte:

930×122 CAPRA 5
HerasMed (555 x 222 px)

reguli de circulație

– Viteză redusă: În interiorul parcării, viteza maximă admisă este de 5 km/h, pentru a preveni accidentele.

– Tarife clare și structurate: Șoferii beneficiază de 2 ore gratuite în timpul programului de funcționare (08:00-23:00), după care se aplică tarife de 20 lei/oră. Există, de asemenea, tarife speciale pentru parcarea de noapte și opțiuni de abonament pentru utilizatori frecvenți.

– Respectarea zonelor desemnate: Parcatul este permis doar în spațiile amenajate și delimitate. Nerespectarea acestei reguli poate atrage penalități, iar amenzi pentru pierderea tichetului sau folosirea abuzivă a locurilor rezervate sunt prevăzute în regulament.

Implicațiile pentru șoferi

Decizia instanței și reglementările specifice ale fiecărui supermarket subliniază importanța conștientizării faptului că regulile de circulație pe domeniul privat pot diferi de cele aplicabile pe drumurile publice.

Șoferii trebuie să fie atenți la reguli de circulație, să citească și să respecte regulamentul afișat la intrarea în parcare, pentru a evita conflictele și pentru a asigura un mediu sigur atât pentru clienți, cât și pentru personal.

Noile reglementări reprezintă un pas important în direcția creșterii siguranței în parcările supermarketurilor.

Eurial 930 x 122 eurial
Afis Wonder Prestige 555222 px

Adaptarea la aceste norme nu doar că protejează participanții la trafic, dar contribuie și la fluidizarea circulației într-un mediu ce, deși privat, se confruntă cu provocări similare celor de pe drumurile publice.

Ce reguli de circulație se aplică în parcările supermarket-urilor 

Sursa: Româniatv.net

263 x 587 eurial