930 x122 grota rece

cursuri

Cum se va face școală în semestrul al II-lea. „Nu excludem niciun scenariu”

În urma discuţiilor cu majoritatea celor implicaţi în procesul de educaţie, precum şi a discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, cu factori de decizie din cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cu cei implicați în campania de vaccinare, prioritizând starea de sănătate a elevilor și a personalului din sistemul de învățământ, Ministerul Educației a anunțat că se dorește redeschiderea cât mai grabnică a școlilor, în urma unei analize responsabile a rezultatelor care vor fi obținute cu privire la:

Citiți și: Lista de alimente interzise în școli actualizată!

– Evoluția epidemiologică – potrivit situațiilor cu privire la rata de infectare în urma vacanței de iarnă/rezultate relevante colectate la mijlocul lunii ianuarie a.c.;

– Raportările numerice solicitate inspectoratelor şcolare pentru fiecare unitate de învățământ, cu privire la personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic ce are DISPONIBILITATE de vaccinare – situație solicitată tuturor unităților și instituțiilor de învățământ cu termen 15 ianuarie, orele 16.00.

Citiți și: Veste de ultimă oră pentru toți elevii din România. Decizie neașteptată

În același timp, se vor avea în vedere și măsurile adoptate de alte state care se confruntă cu o situaţie epidemiologică asemănătoare, precum şi raportările din sistemul de educaţie cu privire la numărul elevilor aflaţi în situaţii de risc din cauza dificultăţilor înregistrate pe parcursul procesului de învăţare-predare online (termenul de raportare pentru această situație este 11 ianuarie a.c.).

„Ne dorim derularea semestrului al II-lea în format clasic, însă ne vom putea pronunța responsabil și fundamentat doar după jumătatea lunii ianuarie, respectiv în ultima decadă a lunii.

Va fi luat în considerare orice scenariu ce va rezulta în urma analizei. Nu excludem niciun scenariu, fie că vorbim de prioritate pentru cei mici sau pentru cei care susţin examenele naţionale, fie că vorbim de prioritate a zonelor cu o rată de infectare mai redusă, așa cum solicită Consiliul Național al Elevilor.

Am planificat în această săptămână consultări cu reprezentanții elevilor, studenților, părinților și cadrelor didactice pentru a analiza tot spectrul măsurilor ce se impun atât în vederea redeschiderii școlilor, cât și în vederea compensării pierderilor suferite de sistemul de educație pe parcursul crizei sanitare. În cursul săptămânii viitoare am planificat, de asemenea, consultări cu factorii de decizie din domeniul sănătății”, se arată pe site-ul Ministerului Educației.

Foto: descriptiv (Kanal-d)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
HerasMed (570 x 90 px)