930X122 MAIA

Spitalului Municipal Pitești

Cum va arăta Spitalului Municipal Pitești. Proiectul se ridică la suma de 119 milioane €

În cadrul conferinței susținută de municipalitate, în această dimineață, viceprimarul Gelu Tofan a vorbit despre proiectul Spitalului Municipal Pitești, care se ridică la suma de 119 milioane de euro.

„Este proiectul pentru care m-am încăpățânat să mai rămân viceprimar până la sfârșitul mandatului. Aveți imagini în premieră cu o randare a viitorului spital, amplasat pe strada Depozitelor. Este un teren generos, de peste 7 hectare.

Este un proiect făcut după ultimele norme europene. Obiectul general constă în realizarea unei unități spitalicești cu aproximativ 250 de paturi, dar se poate face o extindere până la 500 de paturi, dacă este necesar, cu secții diverse și ambulatoriu integrat.

Spitalul va avea și o secție de mari arși

Avem acolo neurologie și neurorecuperare, oncologie (spitalizare de zi și continuă), cardiologie, oftalmologie (spitalizare de zi și continuă), gastroenterologie, ATI, îngrijiri paliative – diabet, boli de nutriție, laborator de analize, radioterapie, tomograf, RMN, telemedicină și îndrăznim noi chiar să avem o secție de mari arși și unitate UP.

Va fi și o parcare foarte mare, un alt proiect al nostru, un parc raid. Această parcare va fi destinată celor care vor lăsa mașina, vor veni din alte localități și vor vizita orașul nostru sau chiar va fi folosită de pacienții care vor veni la acest spital. Spitalul va avea subsol, demisol, parter și patru etaje.

Noul spital va fi construit pornind de la o placă inelară pe două niveluri, legate între ele cu mobilitate lentă și ambele conectate și la toate nivelurile rămase prin conexiuni verticale rapide și tradiționale situate în nucleul central.

Primul dintre aceste niveluri, care este subteran va găzdui radiologia, radioterapia, medicină nucleară, dar și vestiare și încăperi tehnice.

Al doilea nivel, care este la suprafață, corespunde parterului, unde se află atriumul și recepția. Această zonă prevede intrarea în secția de primiri urgențe și radiologie, pe o parte, și intrarea în clinică pentru vizitele de specialitate, pe cealaltă parte.

Etajul 1 va fi dedicat serviciilor pentru pacienți, inclusiv blocuri operatorii, reanimare, zonă subintensivă și săli endoscopice.

Imediat după ce vom aproba studiul de fezabilitate, care va intra în ședința de consiliu Local din luna aprilie, vom demara imediat PUZ-ul.

Costul total pentru construcție este de 97 de milioane de euro și dacă includem echipamentele și mobilierul spitalului, cu tot cu TVA, ajungem la 119 milioane de euro. Cine își va asuma acest proiect este cel care va veni cu sursa de finanțare”, a declarat viceprimarul Gelu Tofan.

Alte proiecte dezbătute în cadrul ședinței din această dimineață, AICI.

Kaia 555×222
570×90 MAIA