Eurial 930 x 122

bazinul olimpic pitești

Pitești: Noul stadion își face loc. Cel vechi urmează să fie demolat în curând

Update, ora 12.00: Pitești: Noul stadion își face loc. Cel vechi urmează să fie demolat în curând

Tot în cadrul conferinței de presă de la primărie, Cristian Gentea a vorbit și despre noul stadion care va fi ridicat în Pitești.

Citiți și: Pitești: S-a anunțat ACUM! Modificare în traficul din zona centrală!

La sfârșitul lunii mai, Complexul Sportiv ”Nicolae Dobrin”, din strada Nicolae Dobrin nr.10, va fi demolat, în vederea realizării pe același amplasament a noului stadion, a declarat edilul.

Acesta a mai afirmat că în toamnă e posibil ca firma care va câștiga licitația să se apuce și de lucrări.

Citiți și: Bazinul Olimpic Pitești, din nou gazda unei competiții naționale

Cristian Gentea: „Am vorbit la Mediu, noi putem să luăm avizul de la Mediu pentru demolare cel mai devreme pe 21 aprilie. Avem totul pregătit pentru licitație, vom intra imediat cu partea de licitație, autorizația de construcție,  și îi dăm drumul la demolare.

Așteptăm să se termine sezonul și probabil, undeva la sfârșitul lui mai să înceapă demolarea. Pe partea de construcție am vorbit la CNI, săptămâna viitoare se ridică în SICAP partea cu proiectare și execuție. Proiectarea e făcută, deci în toamnă cine va câștiga licitația se poate apuca de construirea noului stadion.”

Update, ora 11.39: Breaking news. Artist mega-celebru va cânta la Pitești!

Cristian Gentea a declarat în urmă cu puțin timp că una dintre surprizele din acest an pregătite de municipalitate pentru Simfonia Lalelelor este legată de ce artiști vor urca pe scenă.

Ștefan Bănică Jr. este unul dintre artiștii care vor concerta anul acesta la Pitești, potrivit edilului.

Știrea inițială, ora 11.21: Pitești. Primarul, îngrijorat! Bazinul Olimpic îi scoate „peri albi”!

Primarul municipiului Pitești a declarat că își dorește ca Bazinul Olimpic să fie inaugurat înainte de Paște.

Declarațiile au fost făcute în cadrul conferinței de presă care se desfășoară în aceste momente în sala de consiliu a Primăriei Pitești.

Bazinul trebuie să obțină autorizația de la ISU, acesta este motivul pentru care inaugurarea a fost amânată.

„Am să încep cu un subiect care m-a albit. Parcă cu niciun obiectiv nu am avut atâtea probleme cum am avut cu Bazinul. (…) Eu vreau ca totul să fie în regulă, dar mi se pare totuși că e mult prea mult. Adică, clădirea Bazinului Olimpic nu este o clădire nouă, construită acum, sunt niște normative pentru clădiri noi.

Asta este o clădire unde am făcut amenajări. N-am umblat la partea de tribună, printr-o sponsorizare am adus scaune rezistente la foc. În rest, nu ni s-a spus până acum că trebuie să punem trape care să se deschidă automat ca la Sala Polivalentă.

Eu continui să spun că aceasta nu este o sală aglomerată, așa cum e în definiția din normativ. N-a fost până acum, n-a fost la primul aviz, nu știu de ce s-a aglomerat acum, pentru că, din contră, din 500 de scaune am redus ca să lărgim căile de acces, am scos câte un rând de scaune în fiecare bucată din tribună și am rămas cu 466. 

Eu zic că le-am făcut pe toate. Sâmbătă am pus și aceste trape. Acum se făceau probe. Le-am spus că îmi doresc foarte mult să inaugurăm Bazinul Olimpic înainte de Paște.

Eu sper să luăm autorizația în cel mai scurt timp. Acesta este și motivul pentru care n-am făcut inaugurarea”, a declarat edilul Cristian Gentea.

Eurial 555 x222
eurial 570×90