930X122 MAIA

Cuvintele unei tinere măcinate de cancer: „Știu că Dumnezeu nu îmi vrea răul”

Apreciem cu adevărat ceea ce avem doar atunci când simțim că pierdem!

O știe cel mai bine Gabriela Negruță, o tânără de 18 ani care se luptă cu un cancer galopant: Limfom Holdkin, în stadiu 4. 

„Mi-e greu să îmi amintesc de perioada de început, atunci când nu știam nimic, când erau doar niște aruncături de intuiție sau al VI-lea simț, când era mai degrabă o durere sufletească decât ceva fizic, acum înțeleg că boala încolțea în mine…a evoluat atât de repede încât fizic eram copleșită complet. Aveam niște dureri groaznice în fiecare zi, veneam de la liceu epuizată și abia de reușeam să fac față, însă am avut marele noroc să fiu eleva unor profesori de aur care îmi înțelegeau durerea. Le sunt foarte recunoscătoare. 

 Apoi, starea organismului meu s-a agravat. Cancerul a pus stăpânire pe mine. A decis mai întâi să se joace cu urechea, nasul și gâtul meu. Apoi au urmat 4 intervenții chirurgicale, aproape una după alta. Îmi dau seama că toate astea nu făceau nimic altceva decât să îmi avanseze stadiul cancerului, așa am ajuns la al patrulea.   

Ulterior, medicul ORL mi-a zis că sângele nu curgea de unde ar trebui să curgă(aveam și hemoragii nazale), ci de undeva din creier, respectiv a suspectat că e o tumoare la creier(ceea ce nu era adevărat.)  

 Și iată în așa mod cancerul meu progresa și îmi bântuia corpul, iar eu încă nu știam de existența lui, nimeni nu știa. 

  După o perioadă foarte lungă, Dumnezeu mi-a trimis în cale doctori care au înțeles ce am de fapt. Sau…poate eu eram cea care a înțeles ce era cu mine, la nivel de subconștient bineînțeles, pentru că deseori o voce interioară îmi spunea că am cancer”, pobestea, în octombrie, anul trecut, Gabriela.   

Cu sprijin din partea Asociacției Salvează o Inimă și, mai ales, a celor care ai donat pentru ea, Gabriela a început un tratament costisitor în Turcia. În decembrie, veștile bune au copeșit-o pentru ca în urmă cu doar câteva zile starea ei de sănătate să se degradeze din nou.

„Dragii mei, cu greu scriu această postare, însă am nevoie iarăși de ajutorul vostru. Cu ceva timp în urmă v-am anunțat că am terminat tratamentul și că am învins boala. Am revenit fericită acasă ca să-mi trăiesc viața așa cum mi-o imaginam cât eram internată.

Însă, nu după mult timp starea mea de sănătate s-a agravat. Mai multe motive au stat la bază, printre care și calitatea proastă a preparatelor de la noi din țară, care mi-au dat niște reacții adverse de nu știam ce e cu mine, unele dintre ele mai persistă și astăzi. Pe zi ce trecea mă simțeam tot mai rău și mai rău, îmi era (și încă îmi este) foarte greu să mă mișc, astfel încât mama mă ajuta să mă îmbrac și să mă dezbrac, uneori chiar mă hrănea, pentru că eu nu aveam putere să țin lingura în mână. A fost o perioadă cu multe rugăciuni și lacrimi. Cam așa am petrecut eu sărbătorile de iarnă.

Auzind toate astea, medicii din Turcia ne-au chemat urgent înapoi ca sa trec din nou PET-CT-ul. Au bănuit că ceva nu e în regulă. Recent au venit câteva dintre rezultate. Nu sunt deloc bune. Cu vocea tremurândă, traducătoarea ne-a anunțat că e nevoie încă de o ședință de chimioterapie și transplant. Însă de data aceasta transplantul va fi de la donator, ceea ce face ca suma tratamentului să fie și mai mare, ajungând la peste 100.000€.

E o sumă uriașă și conștientizez că va fi greu de acumulat, însă nimic nu e imposibil. De atâtea ori m-am convins că Dumnezeu lucrează prin oameni, încât cred din tot sufletul că vom reuși.

Ajutați-mă vă rog și de această dată. Eu vreau să trăiesc. Știu că Dumnezeu nu îmi vrea răul, însă trebuie să trec prin toate astea, pur și simplu trebuie. Și eu voi trece, pe alocuri cu capul sus, pe undeva cu lacrimi și chinuri, dar acesta e drumul meu”, a scris Gabriela pe pagina sa de Facebook (19 ian. 2020).

Asociația Salvează o Inimă continuă campania pentru Gabriela. începută pe 19 octombrie 2020.

Donații se pot face:

Denumire entitate:  Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala:  31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001

CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botosani

Vă rugăm să specificați  la detalii plată/mențiune – Gabriela Negruță.

555 X 222 CAPRA
570×90 senatori-01 psd