930X122 MAIA

cod rutier nou

”Deranj” mare pentru șoferii care se cred zeii șoselelor!

”Deranj” mare pentru șoferii care se cred zeii șoselelor! Mai multe sancțiuni pentru încălcarea regulilor de circulație vor fi înăsprite și se vor introduce unele amenzi noi, anunță avocat.net.

Citiți și: Modificări în Codul Rutier din acestă lună: Permis suspendat pentru abateri minore

Se propune un nou Cod Rutier

Codul rutier va suferi, în curând, dacă se va adopta, o serie de modificări importante. Dacă pentru unele dintre abaterile deja existente vor fi aplicate amenzi în cuantum mai mare decât în prezent, vor fi adăugate și o serie de amenzi noi, dar și unele sancțiuni complementare vor fi înăsprite.

Astfel, vor fi înăsprite amenzile pentru următoarele contravenții:

– circulația nejustificată a unui autovehicul pe banda de urgență a autostrăzii, ceea ce presupune o creștere a amenzii de la un cuantum cuprins între 580 și 725 lei la 1.305-2.900 lei;

– întoarcerea, mersul înapoi, circulația pe contrasens sau traversarea sensurilor de circulație pe autostrăzi, amendabilă cu 1.305-2.900 lei, față de 580 -725 de lei;

– depășirea neregulamentară – sancționabilă cu amendă cuprinsă între 870-1.160 lei (de la 580-725 lei, cât este în prezent), iar dacă în urma manevrei de depășire neregulamentară se produce un – – accident cu pagube materiale amenda urcă până la cuantumul cuprins între 1.305 și 2.900 lei;

– nerespectarea acordării de proritate, atât a pietonilor aflați pe trecerea de pietoni, cât și a vehiculelor îndreptățite, până la 870-1.160 lei. Dacă în urma nerespectării se produce un accident, cuantumul amenzii crește la o valoarea cuprinsă între 1.305 și 2.900 lei.

Amenzi noi sunt prevăzute pentru:

– șoferii care au un comportament agresiv atunci când conduc mașini pe drumuri publice, între 1.305 și 2.900 lei;

– depășirea vitezei cu mai mult de 70 km/h față de limita prevăzută pentru sectorul de drum respectiv, între 1.305 și 2.900 lei, căreia i se adaugă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

În fine, perioada de suspendare a permisului va crește de la 90, cât este în prezent, la 180 de zile pentru anumite fapte grave, cum ar fi infracțiunea contra siguranței circulației pe drumurile publice, accidentul de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane, dacă a fost încălcată o regulă de circulație ce prevede suspendarea dreptului de a conduce, condamnarea definitivă pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat sau tractarea unei remorci neînmatriculate/neînregistrare sau cu număr de înmatriculare/înregistrare fals.

Sursa: Avocat.net; Foto: descriptive

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90