pizzeria sapori  930 122

dragoș șerban

Directorul FC Argeș: ”Eu nu stau să mă uit la emisiuni! Nu este adevărat!”

Directorul FC Argeș: ”Eu nu stau să mă uit la emisiuni! Nu este adevărat!”

Citiți și: Spectacol garantat! Află pe cine înfruntă FC Argeș

Directorul clubului sportiv Fotbal Club Argeș, Dragoș Șerban, neagă acuzațiile lansate în spațiul public de consilierul local Sorin Apostoliceanu (PNL), acuzații conform cărora acesta nu vrea să primească bani pentru sponsorizarea echipelor din cauza ambițiilor politice.

Citiți și: Spectacol la Pitești Arena! FC Argeș debutează în FIBA Europe Cup

Reamintim că, miercuri, în cadrul emisiunii eDimineata, moderată de jurnalistul Edi Vasile, liberalul a declarat că, recent, o sumă de bani, de care este absolută nevoie, nu ar fi fost acceptată de directorul clubului pentru că sponsorul este de o altă culoare politică.

Banii urmau să meargă către echipa de volei și de baschet. Subiectul pe larg, AICI – Apostoliceanu aruncă bomba: directorul Fotbal Club Argeș refuză sponsorizările

ePitești a luat legătura cu directorul FC Argeș, Dragoș Șerban, pentru a vedea cum stau lucrurile din punctul său de vedere privind sponsorizarea vehiculată.

Acesta a declarat că nu a urmărit emisiunea și că acuzațiile care îi sunt aduse nu sunt adevărate.

 

Dragoș Șerban:Este total greșit, pentru că discuția cu acel sponsor a fost și a fost chiar constructivă. S-a ajuns la niște termeni. Sponsorizarea aceea se va realiza.

Nu a fost nicio rea intenție din partea nimănui. Nu înțeleg de unde aceste acuzații.

Legătura a fost luată cu acel domn și discuțiile au fost purtate. A fost o încurcătură pentru că dânsul a avut mai multe ședințe și nu a putut să răspundă la telefon.

Și asta a fost toată treaba. S-a ajuns la un acord de colaborare cu acea firmă.

Orice ban care vine din altă sursă decât cea locală este binevenit și noi vrem să atragem. Dar trebuie discutat cu sponsorii, pentru că nu se poate face o sponsorizare în orice condiții. Despre asta este vorba.

Noi trebuie să luăm legătura cu firma care dorește să facă sponsorizarea, să vedem ce doleanțe are și ce îi putem noi oferi în schimbul sumei puse la dispoziție.

De asemenea, trebuie să vedem dacă este de acord sau nu este de acord cu ceea ce-i putem noi oferi și trebuie să ajungem la un numitor comun, să fie win-win pentru ambele părți. (…)

Chiar nu vreau să mai comentez afirmațiile făcute.

Reamintim că, Sorin Apostoliceanu este și președintele Consiliului de Administrație la Fotbal Club Argeș.

Fotbal Club Argeș, club subordonat Consiliului Local Pitești, deține ramuri sportive precum baschet, atletism, volei, judo, karate, rugby, tenis de masă, box, etc și este finanțat din bugetul local al municipiului.

 

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
HerasMed (570 x 90 px)