În noaptea de 8 spre 9 aprilie 2020, polițiștii Secției Rurale Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru conducere fără drept și sub influența alcoolului și au reținut un bărbat de 48 de ani din Mioveni.
„În jurul orei 00:00, bărbatul a fost depistat de polițiști pe raza comunei Bascov în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, precizează Biroul de presă al IPJ Argeș.
Individul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației pe durata stării de urgenţă. (Foto: descriptiv)







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)


