BANI DE LA STAT. AZI S-A DECIS | ePitesti
Nisan 930 x 122

guvern

BANI DE LA STAT. AZI S-A DECIS

Bani de la stat. Azi s-a decis. Crescătorii de porcine vor primi o subvenție pentru a cumpăra animale de reproducție din rase pure sau hibride. Guvernul a aprobat în ședința sa de astăzi o schemă de ajutor de minimis în sectorul zootehnic prin care se acordă, la achiziționare, o sumă de maximum 3.000 de lei/cap vieruș din rasă pură sau hibrid, de maximum 1.100 de lei/cap scrofiță din rasă pură și de maximum 600 de lei/cap scrofiță hibridă.

Citiți și: ULTIMA ORĂ! BANI ÎN PLUS PENTRU SALARII

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care i se vor acorda unui beneficiar nu va putea depăși suma de 15.000 de euro pe durata a 3 exerciții financiare (în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente). Beneficiarii acestei scheme vor fi întreprinderile din zootehnie care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare.

Prin angajament scris, beneficiarii ajutorului se vor obliga să mențină în exploatație pe o durată de minimum 3 ani (începând de la data la care sprijinul financiar a fost acordat) animalele de reproducție din rase pure sau hibride achiziționate. Pentru obținerea ajutorului de minimis beneficiarii vor întocmi cereri pe care le vor depune până pe data de 5 decembrie 2016 la direcția pentru agricultură pe a cărei rază teritorială se află exploatația înregistrată sau exploatația cu cel mai mare număr de animale. Sumele reprezentând ajutorul de minimis se vor plăti începând de la data de 15 decembrie 2016, anunță Guvernul.

Citiți și: PROTEST LA PUȘCĂRIE

Resursele financiare pentru subvenții sunt de 13,5 milioane lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație pentru anul 2016 în contul Ministerului Agriculturii. Dacă în urma centralizării solicitărilor transmise de direcțiile pentru agricultură sumele solicitate în cadrul schemei de ajutor de minimis depășesc valoarea alocată acestei scheme, direcția generală de buget finanțe și fonduri europene din Ministerul Agriculturii va determină procentul de diminuare a acestora, care li se va aplica tuturor solicitanților, pentru a nu se crea discriminări în rândul beneficiarilor.

De asemenea, printr-o altă hotărâre aprobată astăzi, Guvernul a suplimentat cu 9,8 milioane de lei, ajungându-se la suma totală de 33,8 milioane de lei, valoarea schemei de ajutor de minimis pentru achiziționarea de berbeci/ţapi de reproducție din rase specializate pentru producția de carne şi lapte, aprobată prin HG nr. 638/2016. Amintim că în ședința sa din 31 august 2016 Guvernul a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de minimis în valoare totală de 24 de milioane de lei pentru producătorii agricoli de berbeci/țapi de reproducție din rase specializate.

Posada 555×222
Posada 570×90

Dacă vrei publicitate pe ePitesti.ro sună la 0733 797 066 sau trimite un email la redactie@epitesti.ro

Trimite-ne știrea ta pe whatsapp la
0733 797 066