263×587.jpg La COCOS

Ce nu poate lua Fiscul niciodată

finante_publice

În cazul în care persoane fizice sau juridice nu îşi achită de bunăvoie obligaţiile fiscale pe care le datorează statului, acestea se pot trezi în situaţia neplacută de a fi executate silit. Astfel, prin sechestrarea şi valorificarea unor bunuri, Fiscul recuperează suma datorată. Totuşi, există anumite bunuri care nu pot fi puse sub sechestru în cadrul procedurii de executare silită.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222  MAIA

Conform legii, executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

 

Iată care sunt bunurile care nu se execută: bunurile mobile şi imobile care sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit şi bunuri care sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie principala sursă de venit.

Nici alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni nu se iau, precum şi combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotite pentru 3 luni de iarnă.

In Arges sunt in acest moment declansate peste 150 de proceduri de executare silita in toate administratiile financiare din judet.

570×90 MAIA
Eurial 263×587