Donaris 930 x 122

    bani

    Consumul s-a mutat în… valută

    În momentul de faţă, valoarea creditelor accesate de argeşeni (persoane fizice şi persoane juridice) a ajuns la 4,7 miliarde de lei, din care 58% sunt credite în valută. Interesant este faptul că cele mai multe credite pentru consum sunt acum cele în valută, în special în euro şi franci elveţieni.

    Acest lucru pune presiune mare pe cetăţeni şi firme care cu greu mai fac faţă ratelor, din moment ce acestea au urcat foarte mult din cauza devalorizării leului.

    Populaţia din judeţ are credite la bănci în valoare de 1,1 miliarde de lei în moneda naţională şi de 1,6 miliarde de lei în valută (echivalent). Cele mai importante sunt, pentru populaţie, creditele de consum care, însumate, sunt în valoare de 1,84 miliarde de lei, cu precizarea că cele mai multe sunt contractate în valută (943 milioane lei, în echivalent).

    Creditele în lei pentru locuinţe se cifrează la doar 45 de milioane de lei, în vreme ce cele în valută sar de 600 milioane de lei. La categoria „alte destinaţii”, argeşenii au contractat credite de 190 milioane de lei în moneda noastră naţională şi de 9,7 milioane lei în valută.

    Este singura categorie în care creditele în valută sunt depăşite valoric de cele în lei.

    [555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    EcoMoto 570×90