NOR CURIER 930X122

lei-ron-bani

Creditele pentru consum au scazut

Pentru creditul de consum, sumele au scăzut cu 25%-50%. Creditarea către persoanele fizice a suferit modificări de substanţă în ultimul an, în principal pe fondul intrării în vigoare a noului regulament al BNR, care a afectat drastic creditul de consum.

 

Principalele modificări aduse acestui tip de credit au venit din limitarea perioadei de acordare la maximum 5 ani, precum şi din scăderea gradului maxim de îndatorare. Dacă aveţi de gând să accesaţi un credit de consum în lei, trebuie să ştiţi că băncile acceptă acum un grad de îndatorare mai mic, de circa 35%-40%, comparativ cu anul trecut, când acesta atingea 50%-55%.

Există însă bănci, cum e cazul Garanti, unde şi acum se poate merge pe un grad de îndatorare de 55%. În funcţie de gradul de îndatorare şi salariul pe care îl aveţi, vă puteţi calcula singuri cam la ce rată maximă v-aţi califica.

Trebuie ştiut că gradul de îndatorare se aplică la venitul disponibil, care se obţine prin scăderea cheltuielilor de subzistenţă din salariul net.

În prezent, băncile consideră că pentru traiul de subzistenţă este necesară o sumă de 300 lei/persoană, în urcare faţă de anul trecut, când era de 261 lei.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90