930 x122 grota rece

    daniel-constantin3

    Daniel Constantin, întâlnire la nivel înalt la Bruxelles

    Piteşteanul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, are astăzi o întâlnire la nivel înalt la Bruxelles. Este vorba de o întâlnire cu Maria Damanaki, comisar european pentru Pescuit şi Afaceri Maritime.

    Principalele puncte de discuţie sunt legate de absorbţia fondurilor europene pentru pescuit, în contextul recentei decizii a Comisiei privind deblocarea plăţilor. România a primit deja fondurile europene, cheltuite iniţial din bugetul naţional, pentru Programul Operaţional de Pescuit (POP).

    Ministrul Daniel Constantin o va informa pe Maria Damanaki despre activităţile din cadrul AM POP privind evaluarea proiectelor depuse, precum şi despre nivelul de absorbție preconizat până la finele anului.

    Cel mai important punct al discuţiei îl reprezintă propunerea Preşedinţiei lituaniene ca în cadrul viitorului Consiliu al Miniştrilor agriculturii şi pescuitului din data de 15 iulie să se obţină un acord pe abordarea generală privind propunerea de regulament dedicată Fondului European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime. În contextul reducerii la nivel european a Fondului pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale va susţine argumentele României, astfel încât reducerea fondurilor alocate țării noastre în perioada 2014-2020 să nu afecteze dramatic sectorul pescăresc şi de acvacultură naţional.

    New Profesional Consult-555×222

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90