930 x122 grota rece

brasov

DANIEL CONSTANTIN: „INTEGRAREA PRODUCȚIEI, PRINCIPIUL DE BAZĂ AL NOULUI PNDR”

Ministrul Agriculturii, vicepremierul Daniel Constantin, a declarat vineri în Brașov că problema României nu o reprezintă lipsa producției, ci integrarea acesteia într-un lanț care să creeze legătura dintre producător și consumatorul final. Constantin a precizat că, prin urmare, va acorda o atenție sporită rezolvării acestui neajuns.

Citiți și: Ireal. Video: Șoferul unui BMW (desigur!) – surprins de RADAR cu 275 km/oră

„Vreau să vă spun că principiul pe care îl avem pentru actualul Program Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 va fi acela de integrare a producției. Cu alte cuvinte, cei care sunt producători și se asociază și vor să facă un depozit de colectare și o unitate de procesare vor avea un punctaj suplimentar față de cei care vor să facă numai depozit sau față de cei care au numai partea de producție. Și în felul acesta sunt convins că problema reală pe care o are România, și anume nu lipsa producției, ci aceea de a integra producția respectivă, de a ne duce pe lanțul de producție de la producător până la consumatorul final, va fi rezolvată prin respectivele criterii diferențiate. Iar fonduri europene pentru această categorie sunt, cred eu, suficiente.”, a spus ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a menționat că în urmă cu doi ani ministerul pe care îl conduce a lansat o măsură de stimulare a celor care vor să construiască depozite de colectare de legume și fructe, punând la dispoziție 80 de milioane de euro și că pe această măsură sunt 34 de proiecte în faza de evaluare ori de semnare. El a specificat că printre prioritățile PNDR 2014-2020, pe care le-a prezentat vineri în Brașov într-o conferință regională destinată acestui scop de informare, se numără sprijinirea fermelor familiale, a micilor fermieri și a tinerilor care vor să se întoarcă la sate.

Citiți și: Argeș. Aproape 43 de milioane de € pentru un drum!

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90