930 x122 grota rece

declaratie

Declaratie unica

Incepand cu obligatiile declarative aferente lunii ianuarie, cu termen de declarare la 25 februarie 2011, contribuabilii care au calitatea de angajatori sau asimilati vor utiliza un singur formular (112) privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate. Formularul va fi transmis numai autoritatii fiscale competente.

Procedura declaratiei unice a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2011 prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar – fiscale si prin Hotararea Guvernului nr. 1397/2011 privind continutul, modalitatea de depunere si de gestionare a „Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate”, publicata in M.O. nr. 897 din 31 decembrie 2010.

In formularul 112 au fost integrate informatiile ce se regaseau in declaratiile fiscale depuse de angajatori, precum si in declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor, eliminandu-se informatiile redundante.

Prin aplicarea noii proceduri s-a renuntat complet la formularul 102 „Declaratia privind obligatiile de plata la bugetele asigurarilor sociale si fondurilor speciale” si la declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor ce trebuiau depuse la fiecare din cele trei institutii care gestioneaza sistemul de asigurare sociala, respectiv Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale.

Totodata, formularul 100 „Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat” nu va mai fi depus pentru impozitul pe veniturile din salarii, aceasta informatie facand parte din formularul 112. Prin actele normative mentionate mai sus se prevede si simplificarea modalitatii de depunere a declaratiilor.

Astfel, persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajatori sau entitati asimilate angajatorului vor depune declaratia unica prin mijloace electronice de transmitere la distanta, pe portalul e-Romania. Pana la data de 1 iulie 2011 contribuabilii vor putea depune noul formular fie online, fie la ghiseu, in ultima situatie prezentand Anexa 1 semnata si stampilata, celelalte informatii urmand sa fie livrate pe suport electronic (discheta, CD, stick).

Precizam ca depunerea online presupune achizitionarea unui certificat electronic calificat si inrolarea la organele fiscale. Dupa data de 1 iulie, depunerea online devine obligatorie.

Sursa: Bursa

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

New Profesional Consult 570×90