930×122 CAPRA 5

exportatori_005

Exportatorii trag un semnal de alarma la Pitesti

Joi, 5 mai 2011, a avut loc la Primaria Pitesti o intalnire a reprezentantilor societatilor comerciale din Arges care realizeaza export cu conducerea Asociatiei Nationale a Exportatorilor si Importatorilor din Romania (ANEIR), precum si cu reprezentanti ai singurelor doua banci de stat din tara (CEC Bank si Exim Bank).

Cele doua societati bancare de stat au prezentat serviciile pe care le pot oferi in sprijinul firmelor care realizeaza activitati de import si export, in vreme ce Mihai Ionescu, presedintele ANEIR, a facut o scurta radiografie a situatiei exporturilor din momentul de fata.

El a tras si un semnal de alarma cu aceasta ocazie. „In a treia decada a lunii aprilie, exporturile din Romania au intrat in declin pentru prima data in ultimele 18 luni. Speram ca Dacia, principala sursa de exporturi a tarii in momentul de fata, sa nu coboare stacheta. Am venit la Pitesti cu sentimentul de mandrie ca ma aflu in judetul care ofera cele mai mari exporturi pentru Romania, prin Dacia, depasind judete cu traditie economica puternica precum Constanta, Arad sau Bihor. Dar daca nu era Dacia, Romania ar fi avut mult mai putina valuta in momentul de fata”, a spus Mihai Ionescu.

Acesta i-a sfatuit pe oamenii de afaceri din judetul Arges sa ia in calcul la export un curs de schimb de 4 lei pentru un euro si de 4,2 lei pentru un euro la import, astfel incat „toata lumea sa iasa in castig”.

La eveniment a participat si Constantin Stroe, vicepresedinte al Consiliului de Administratie al SC Automobile Dacia, cel caruia Mihai Ionescu i-a spus ca i se datoreaza succesul de acum al uzinei de la Colibasi „pentru ca nu a fost indiferent si nu a lasat-o sa moara cum au facut altii cu alte unitati”.

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3