New Profesional Consult 263×587

Facturile Hidroelectrica se schimbă. Anunțul pe care trebuie să îl știe toți consumatorii

Facturile Hidroelectrica se schimbă. Anunțul pe care trebuie să îl știe toți consumatorii

Hidroelectrica a modificat condițiile comerciale pentru contractele de furnizare a energiei electrice încheiate cu clienții casnici care intră în portofoliul companiei după 1 aprilie 2026.

Una dintre cele mai importante schimbări vizează termenul de plată al facturilor, care a fost redus de la 45 la 30 de zile.

930X122 MAIA
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Decizia a adus cu sine și reacții în rândul unor consumatori, care consideră că măsura vine într-un moment dificil, marcat de creșterea costurilor și de presiunea tot mai mare asupra bugetelor familiilor.

Potrivit informațiilor publicate de Economedia, unii clienți susțin că furnizorul de stat reduce treptat avantajele care au contribuit la atragerea unui număr mare de consumatori în ultimii ani.

Ce spune compania

Într-un răspuns transmis sursei citate, reprezentanții Hidroelectrica precizează că noul termen de plată de 30 de zile se aplică exclusiv contractelor noi încheiate după 1 aprilie 2026 sau situațiilor în care clienții solicită prelungirea contractelor prin act adițional și acceptă noile condiții.

Compania subliniază că persoanele care aveau contracte de furnizare în vigoare înainte de această dată nu sunt afectate de modificare.

„Clienții care aveau contracte de furnizare în vigoare anterior datei de 01.04.2026 nu sunt afectați de această modificare, condițiile contractuale existente, inclusiv termenul de scadență, rămânând neschimbate”, au transmis reprezentanții companiei.

Contractele vechi rămân neschimbate

Hidroelectrica susține că ajustarea este aliniată practicilor actuale din piața de energie și are rolul de a optimiza procesele operaționale și financiare ale companiei.

Totodată, furnizorul afirmă că își menține oferta competitivă și respectă legislația în vigoare, precum și drepturile consumatorilor.

IMM 930×122
555×222  MAIA

Prin urmare, schimbarea nu îi vizează pe clienții care au deja contracte active, ci doar pe cei care vor încheia contracte noi sau vor accepta noile condiții contractuale după 1 aprilie 2026.

Facturile Hidroelectrica se schimbă. Anunțul pe care trebuie să îl știe toți consumatorii

Foto: Descriptiv

New Profesional Consult 570×90
New Profesional Consult 263×587