La mijlocul acestei luni, activitatea de pe platforma de la Arpechim s-a reluat parţial, prin redeschiderea instalaţiilor de petrochimie.
Conform unui interviu acordat unui ziar central, directorul de la Oltchim Constantin Roibu susţine că, deşi există şanse ca Cet Sud din Piteşti să fie redeschis, asupra Arpechimului planează interesul mai multor entităţi de a închide societatea piteşteană.
Din aprilie, termenul de şase luni pus la dispoziţie de către OMV pentru statul romând a găsi o soluţie pentru a prelua Arpechimul se tot scurge. Prefectul Davidescu a afirmat că va relua discuţiile cu directorul Oltchim „ca să ştiu dacă mai trebuie să intervin la Guvern”. Prefectul de Argeş a mai spus că, pe lângă investitorul american care şi-a manifestat interesul pentru societatea piteşteană, a mai apărut un nume important de pe piaţa de petrol.





