930×122 CAPRA 5

    pitesti

    Industrie vs. hipermarketuri la Pitesti

    Harta economica a Pitestiului s-a schimbat mult in ultimii 10 ani. De la un oras puternic industrializat, cu unitati puternice concentrate in diverse zone ale orasului (in special in Nord si pe platforma Arpechim), Pitestiul a intrat tot mai mult in hora consumerismului. Asa se face ca unitatile industriale, declarate neprofitabile, au disparut, iar locul lor (uneori chiar fizic) a fost luat de centre comerciale si spatii pentru birouri si prestari servicii. Care activitati au fost, insa, mai rentabile din punct de vedere al veniturilor pe care le asigurau sau le asigura la bugetul local?

    Conform datelor furnizate de Directia Economica a Primariei Pitesti coordonata de doamna Mariana Boncea, se pare ca pentru bugetul local este mai rentabila situatia de acum decat cea de acum 10 ani. Astfel, in perioada in care industria locala inca mai mergea, de la firmele din oras s-au adunat mai putini bani decat acum.

    De exemplu, in anul 2001, valoarea totala a impozitelor si taxelor pe masini, terenuri si cladiri colectaate la bugetul local de la persoanele juridice a fost de 3,47 de milioane de lei. In 2010, deci in plina era a hipermarketurilor, valoarea acestora a ajuns la 23,3 milioane de lei. Evolutia a fost una ascendenta pe masura ce tot mai multe unitati industriale dispareau.

    De la 3,47 milioane de lei in 2001 s-a ajuns la 9,63 de milioane de lei in 2005, in 2006 a urcat la 15,2 milioane de lei dupa care a inregistrat un usor regres (13,25 milioane de lei in 2007) pentru a exploda in 2008 (19,8 milioane de lei).

    Curios, desi criza economica s-a abatut asupra Pitestiului cu furie, in 2009 s-a ajuns la o valoare totala a darilor de la persoane juridice de 25,2 de milioane de lei. De doi ani, insa, se inregistreaza scaderi importante (24,3 milioane de lei in 2010 si un estimat de 23,3 milioane in 2011), semn ca si din firmele care fac comert au inceput sa dispara.

    Cei mai multi bani s-au strans de-a lungul timpului din impozitele pe cladiri, urmate de cele pe masini.

    [555x222px]KV_WinterSale_epitesti

    Comentarii

    Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

    NOR EXPRES 570×90